nimicuri

chipul meu obisnuia sa inoate printre mii de expresii cand zarea oameni;  oameni grabiti, blocati in mijlocul strazii, oameni galagiosi, oameni tacuti, tristi, uitati , fericiti, dezamagiti, oameni neoameni sparg timpane cu acorduri la chitara seara de seara, traiesc intr-un loc in care pana si moleculele din aer sunt pline de plictiseala; un loc in care te poti satura de tine foarte usor inca vad simplitatea in cea mai complexa panza de paianjen, inocenta in cel mai nevinovat zambet de copil si inca imi dau seama ca nimic nu ma poate limita obisnuiam sa ma cunosc in fiecare gest si sa fac gesturi prin care sa ma cunoasta si ceilalti. ei m-au uitat; pentru ca si eu m-am uitat pe mine/ in mine/ de mine