nimicuri

cred ca mi-e frica, asta-i orasul in care voi locui urmatorii patru ani. distanta intra in rol, scenariul se complica

le zambesc din inima fulgilor de nea, nu m-am mai simtit atat de bine de nici nu mai stiu cand. ma bucur mult, fac poze la zambete strengaresti, cu peisajul asta mirific pe care uitasem sa-l privesc, cu lucruri pe care am uitat de mult sa le fac si la oameni pe care i-am lasat demult in urma. imbratisez frigul si las stralucirea sa-mi mangaie obrajii sunt aici  si  (poate) acum

de unde apar atatea lacrimi? uneori imi doream sa ma cheme Diana - incep prin a ma confunda si continui prin a ma pierde  printre atatea masti printre atatea gesturi nebunie.. cortina e jos acum vezi cine sunt? si cata atentie pot revarsa pentru noptile in care groaza ma cuprinde? incerc sa-mi dau toate mastile jos, sunt prea multe. ratacesc in jurul absentei mele si, printre atatea vorbe, mi-ar trebui, ce-i drept, o masca de protectie, nu niste masti