pe cand ma chinuiam sa ma gandesc la un post care sa starneasca atentia in aceasta zi de noiembrie, fiind cald afara, ca de obicei, am lasat gemul deschis

auzeam sunetul pasarelelor, zgomotul masinilor si, bineinteles, entuziasmul unor copii din fata casei.

cea mai predominanta era vocea lui Tzunami, creatura de 1 metru 30 care isi are habitaclul prin zona si care pana sa ajunga la nivelul marii afunda strada cu retardati

avea o conversatie cu un coechipier de joaca, urla la el ”baaah, tu nu trebuie sa ma impusti.. ci sa ma scuipi”..

sa fie asta oare un exemplu "in vivo" de cum spiritul copilului de campulungean se manifesta liber atunci cand e vorba de chestii de astea serioase?