te intrebi de ce dimineata iti strica somnul, de ce viata e ca o prada, de ce toate in jur iti par straine, de ce amintirile-s un gand atins, de ce durerile-s aprinse, de ce impreuna ne intelegem, de ce ne uneste aceeasi soarta, de ce o stricam si o dereglam, de ce ti-aduci aminte c-am plecat. mintea ta e lenta, asa ca ratezi de obicei clipa. cele mai grave momente din viata le-ai trait de parca-i fi trait bucati mici din viata altcuiva.
clipesc din nou, aproape in permanenta. fac pauze lungi, imi gasesc greu cuvintele. convorbirile ma obosesc. imi frec mainile agitata si duc una dintre ele in jurul gatului. imi amintesc de anii ce-au trecut, imi amintesc de ochii tai negri si tristi. apoi, de primii pasi prin ploaie mergand spre casa. probabil ca si pe mine ma macina timpul. inteleg prea bine ca timpul isi implineste opera chiar si asupra celui care doarme. uneori, e de parca as fi o bucata de gheata care sta sa cada, agatata de marginea streasinei unei case, primavara, gata sa pice si sa se sparga. soaptele mi s-au amestecat - nu mai deslusesc nimic.